Comunitatea OccupyGuguta anunță organizarea unui marș în centrul Capitalei a doua zi după alegerile parlamentare care se vor desfășura pe 24 februarie. Potrivit comunității, marșul va avea loc indiferent de rezultatele alegerilor, iar astfel aceștia își vor arăta nemulțumirea cetățenilor pentru alegeri „deja incorecte”.

Astfel, ei planifică ca luni, 25 februarie, să se întâlnească în fața Cafenelei Guguță și să pornească în marș prin centrul capitalei. „Astfel, vrem să arătăm nemulțumirea cetățenilor pentru alegeri deja incorecte. Așa vrem să arătăm că oamenii pot să se mobilizeze. Așa vrem să arătăm că opinia cetățenilor contează”, spun membrii comunității.

Potrivit lor, „în caz că va obține o majoritate oricare din cei trei aliați sau tustrei: PSRM, PD sau Partidul Șor”, vor protesta împotriva fraudelor electorale, intimidărilor și presiunilor asupra opoziției, dar și asupra organizațiilor neguvernamentale și mass-media și vor cere alegeri repetate, după reguli corecte și cu instituții de control independente.

În caz că opoziția va câștiga o majoritate „îi vom felicita pentru rezultate în condiții discriminatorii, inegale și nedemocratice, dar le vom reaminti că suntem cu ochii pe ei, le vom monitoriza activitățile și vom protesta dacă vedem orice neregularități”, spune comunitatea.

Precizăm pe 24 februarie în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare în baza sistemului mixt de vot, astfel 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar 51 pe circumscripții uninominale. Știri despre alegeri, candidați, dar și informații despre participanții la alegeri găsiți pe alegeri.tv8.md.

Occupy Guguță este un grup civic nepartinic, apărut în vara anului 2018, când mai mulți locuitori ai Chișinăului, îngrijorați de nerespectarea principiilor democratice, au creat mișcarea de protest permanent.