Contractul în valoare de 78 de milioane de lei a fost încheiat între „Parcul Urban de Autobuze” și dealerul oficial al Uzinei producătoare din Turcia, Unipay. Astfel, primul lot de 25 de autobuze urmează a fi livrat în decurs de două săptămâni, iar celelalte peste 60 de zile. Între timp, în PMAN au fost deja expuse 25 de autobuze, la cererea agentului care a câștigat licitația. Nu este clar dacă anume acestea au fost procurate sau vor fi aduse altele. Directorul parcului de autobuze a precizat că acestea au fost selectate conform calității, nu și a prețului.
„Comisia a evoluat ofertele prezentate din punct de vedere economico-financiar și tehnic. Deci nu a fost o prioritate ca autobuzele să fie cele mai ieftine, dar s-a luat valoarea din punct de vedere tehnico-economic”, Vitalie Copaci, director Parcul Urban de Autobuze.
„Oferta noastră a fost mai convenabilă, dacă comparăm aceleași autobuze cu cele vândute României sau altor țări europene. Acolo, prețul fără TVA a fost de la 150 de mii până la 200 de mii de euro”, Serghei Daradur, reprezentantul Companiei Unipay.
Totuși, în anul 2017, presa din Takijistan scria că primăria locală din Dușanbe a procurat direct de la producătorul Anadolu Isuzu autobuze de aproape două ori mai ieftine – 85 de mii de euro. (acoperă cu screen autobuze). Directorul parcului de autobuze a explicat însă, de ce anume compania ISUZU a fost selectată, iar cea română, care a fost al doilea participant la licitație, a fost descalificată.
„Au prezentat o garanție de 30 de luni, dar totodată la componente de bază, garanția a fost numai de șase luni. Lipsește un certificat privind valoarea rulajului anual a întreprinderii, să fie de cel puțin două milioane de euro. Totodată nu este prezentat un certificat ISO, privind calitatea autobuzelor”, Vitalie Copaci, director Parcul Urban de Autobuze.
Directoarea firmei române, însă, respinge acuzațiile. Potrivit acesteia, compania sa a prezentat o ofertă mult mai convenabilă în criterii de preț, dar și calitate.
„Nu este adevărat, la dosarul ofertei noastre se pot regăsi bilanțurile financiare pe ultimii trei ani, 2015, 2016, 2017. Cifra noastră de afaceri este peste patru milioane 500 de mii de euro. Certificatul fiscal emis de către producător este de asemenea la dosarul ofertei. Și nici nu au cerut pentru consumabile un termen de garanție, noi aveam șase luni în cazul consumabilelor. A fost interpretat în mod abuziv”, Silvia Colacea, directorul Executiv al Companiei.
Totodată, aceasta a fost uimită sa afle că a fost deja semnat contractul de achiziție. Și asta pentru că depus o contestație, în termen legal, prin care a cerut suspendarea încheierii contractului.
„Nu există niciun motiv legal pentru care societatea noastră a fost descalificată,drept pentru care noi am înaintat deja o contestație la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. În acest moment, studiem împreună cu o casă de avocați din Chișinău, spre a introduce și o plângere penală împotriva Comisiei de Evaluare. Lucrurile sunt pe față, acea ofertă a fost declarată conformă în mod abuziv și contrar dispozițiilor legale”, Silvia Colacea, directorul Executiv al Companiei.
Nu am reușit să obținem o reacție de la Direcția juridică a primăriei, însă o expertă în achiziții publice ne-a explicat că în aceste condiții semnarea contractului de achiziție este ilegală.
„Faptul că a fost semnat contractul indiferent de faptul că a fost depusă o contestație nu este legal. Acest contract nu trebuia să fie semnat în momentul în care a fost depusă contestația, până la momentul soluționării contestației de ANSC. Faptul că acest proces a fost desfășurat cu atâtea încălcări, ridică multe multe semne de întrebare”, Olesea Stamate, expertă în achiziții publice.
Licitația pentru achiziționarea a 31 de autobuze a fost câştigată de o companie, care a oferit cel mai mare preț din concurs și potrivit mold-street, este specializată în IT, fiind un offshore din Ciprul de Nord. Este vorba despre o regiune separatistă, cu statut nerecunoscut similar cu cel al regiunii transnistrene. Firma a câștigat tenderul chiar dacă a oferit un preț mai mare. Scandalul legat de procurarea acestora a început după ce weekendul trecut, primarul general interimar s-a fotografiat cu 25 de autobuze ISUZU, expuse în Piața Marii Adunări Naționale, chiar dacă înca nu fuseseră procurate. Fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că autobuzele ar fi vechi si a publicat un video în care ar fi fost înecate. Responsabilii de la primăria Chișinău nu au comentat aceste acuzații, însă zilele trecute Ruslan Codreanu a declarat ca mijloacele de transport sunt noi.
Reporter: Diana Popa