/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Negociatorul-şef al UE: Ieşirea Marii Britanii din UE trebuie AMÂNATĂ chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat

missing
02 martie 2019, ora 17:06

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor, deoarece nu mai este timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene, afirmă negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, citat de Mediafax.

Întrebat dacă este posibil ca Acordul Brexit să fie ratificat de Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor îl va aproba pe 12 martie, Michel Barnier a răspuns, potrivit publicaţiilor Die Welt şi El Mundo: „Nu, nu. Ar urma să fie o prelungire a negocierilor motivată ori tehnică”.

„Dar trebuie întrebată Marea Britanie. Dacă va fi acordat votul pe 12 martie, iar procedura (de ratificare -n.red.) durează două luni, atunci s-ar justifica”, a spus negociatorul-şef al UE, conform cotidianului The Independent.

Întrebat dacă prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE este singura modalitate pentru aprobarea Acordului Brexit, Barnier a precizat: „Da, se poate spune aşa”.

Michael Barnier a subliniat că Bruxellesul este pregătit să ofere Londrei „garanţii suplimentare, asigurări şi clarificări că soluţia menţinerii statutului frontierei irlandeze va fi doar temporară”.

„În opinia mea, problema nu trebuie prelungită trei sau şase luni, deoarece nu trebuie prelungită starea generală de incertitudine în Europa după scrutinul europarlamentar, dar decizia le va aparţine şefilor de state”, a explicat Barnier.

Decizia amânării ieşirii Marii Britanii din UE poate fi luată de Consiliul European.

Numeroase state din cadrul Uniunii Europene sunt dispuse să aprobe o amânare scurtă a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, afirmă preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, cerând însă Guvernului Theresa May să ofere „claritate”.

Primarul Londrei, politicianul laburist Sadiq Khan, a cerut, vineri, amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi convocarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Blocul comunitar.

Partidul Laburist va propune sau va susţine convocarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a anunţat miercuri seară formaţiunea de opoziţie.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va propune amânarea scurt timp a ieşirii ţării din Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor nu va opta pentru aprobarea Acordului sau pentru producerea Brexit fără acord. Theresa May a declarat marţi în Camera Comunelor că a înregistrat „progrese bune” în discuţiile cu liderii UE din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. Premierul a precizat că va propune un nou vot parlamentar pe tema Acordului Brexit până pe 12 martie. Dacă textul va fi respins din nou, pe 13 martie va adresa Camerei Comunelor întrebarea dacă preferă ieşirea Marii Britanii din UE fără niciun acord. Uniunea Europeană ar avea disponibilitatea de a aproba o amânare scurtă a ieşirii Marii Britanii din organizaţie dacă Guvernul de la Londra va cere acest lucru, au transmis unii oficiali europeni.

Însă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut Marii Britanii să ia o decizie clară privind ieşirea din Uniunea Europeană, subliniind că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că discuţiile vor fi prelungite doar dacă acest lucru se justifică.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord. Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în „serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram