/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Diplomaţii americani au la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi Venezuela

missing
13 martie 2019, ora 10:54

“Prezenţa acestor oficiali pe teritoriul Venezuelei reprezintă un risc pentru pacea, unitatea şi stabilitatea ţării”, a anunţat guvernul într-un comunicat, după ce discuţiile privind menţinerea legăturilor diplomatice între cele două ţări s-au deteriorat.

Procurorul general, Tarek Saab, a declarat marţi că solicită Curţii Supreme de Justiţie din Venezuela să deschidă o investigaţie împotriva liderului opoziţiei, Juan Guaido, pentru participarea la pretinsul “sabotaj”.

Washingtonul a fost primul care l-a recunoscu pe liderul opoziţiei Juan Guaido drept preşedintele legitim al Venezuelei, după ce şeful congresului în vârstă de 35 de ani s-a autoproclamat preşedinte interimar în ianuarie, denumind realegerea lui Maduro pentru 2018 o fraudă. Cele mai multe ţări din Europa şi America Latină i-au urmat exemplul.

Statele Unite au implementat o serie de sancţiuni pentru a exercita presiuni asupra lui Maduro, iar trimisul special al SUA pentru Venezuela, Elliott Abrams, a declarat marţi că Washingtonul este pregătit să impună alte sancţiuni “foarte semnificative” zilele următoare împotriva instituţiilor financiare care sprijină guvernul lui Maduro.

Maduro, care îşi păstrează controlul asupra instituţiilor militare şi a altor instituţii ale statului, precum şi sprijinul Rusiei şi al Chinei, a învinovăţit Washingtonul pentru turbulenţele economice ale naţiunii sale şi l-a denunţat Guaido drept marionetă a Statelor Unite.

Cu ocazia celei de-a şasea zile de întrerupere a curentului electric, spitalele s-au luptat pentru a menţine echipamentul în funcţiune, alimentele în stare de putrefacţie din cauza căldurii tropicale şi exporturile din terminalul petrolier principal al ţării au fost sistate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram