Curățenia de primăvară va ajunge și la fântânile arteziene din Capitală. Cel puțin, zece care se află în gestiunea primăriei vor fi reamenajate, astfel că până în vară să sclipească și să fie numai bune pentru a porni apa prin ele. Pentru aceasta, municipalitatea a acordat peste doua milioane de lei. Altele însă sunt date uitării. Astfel că una din grădina publică Ștefan cel Mare a devenit loc pentru practicarea skatebordingului, iar altele – pentru că au fost date uitării de agenții economici, în gestiunea cărora se afla. Este și cazul havuzului din fața Hotelului Național.

Dacă cândva acest havuz înfrumusețea zona și răcea aerul din preajmă în perioada caniculară, astăzi servește pe post de urne de gunoi. De ani buni, acesta nu a văzut nici o picătură de apă”, Gabriela Cebotar, reporter TV8.
VOX:

Eu trăiesc aici în apropiere și trec pe aici în fiecare zi. Eu nu înțeleg cum nu le este rușine autoritățilo?. Dar mie îmi este rușine, trec oamenii, care își fac cruce, care înjură, vin turiștii și filmează toată mizeria aceasta. Este o rușine. Aici havuzurile lucrau, era frumos, era mândria orașului nostru.

Desigur cine aruncă acolo gunoiul, nu administrația ci cetățenii, populația.

Acest havuz, devenit o groapă de gunoi, se află de ani buni în gestiunea unui agent economic. Altele, chiar dacă sunt administrare de primăria Chișinău, nu arată nici ele prea bine. Cum ar fi fântâna arteziană din preajma Palatului Național Nicolae Sulac. Cândva a fost transformat într-o cafenea, iar de doi ani, pe timp de iarnă, devine loc pentru Târgul de Crăciun.

Mai mare prostie decât asta nu este pe fața pământului, asta este frumusețe, în primul rând omul se relaxează este foarte plăcute lucrurile acestea.

Îmi pare foarte rău pentru că ar fi o modalitate de a îmbunătăți aerul cum ar fi apa când se mai evaporă dar de o plăcere chiar așa pur și simplu.

Un alt havuz gestionat de primărie și care demult nu a văzut stropi de apă este și cel din Grădina Publică Ștefan cel Mare, aflat la ieșirea pe strada 31 august. Acum, în el s-au acumulat mai multe deșeuri, iar pe timp frumos tinerii se întrec la skateboarding.

Nimeni nu are grijă de ele, cu toată că nu este un lucru greu, pur și simplu un pic de efort pentru ca să fie curățate și restaurate la timp și atunci va fi mai plăcut și maturilor și copiilor și va fi plăcut să te odihnești în parc.

Cine se face vinovat că sunt distruse? Tot noi le distrugem și atunci când zic că trebuie guvernul trebuie și primăria, ei fac dar dacă noi le distrugem, noi suntem acei care distrug.

Într-adevăr, este într-o stare deplorabilă, cred că trebuie să înverzim orașul și să facem ceva să reparăm.

Responsabilii de comunicare cu presa din cadrul Primăriei Chișinău, în acest an pentru amenajarea havuzurilor au fost alocate peste 2, 3 milioane de lei.

Suma anuală de întreținere este 2 milioane și 300 de mii Aici intră lucrări de reparații, ce ține de amenajare de canalizare și energie electrică. Grădina Publică Ștefan cel Mare, havuzurile din Scuarul Catedralei, două havuzuri din Scuarul Teatrului Operă și Balet, Parcul Valea Morilor sunt două havuzuri, Scuarul Nicolae Dimo și de pe Miron Costin”, Vasile Chirilescu, purtător de cuvânt al Primăriei.

În gestionarea primăriei Chișinău, se află 11 fântâni arteziene, toate fiind funcționale, conform asigurărilor funcționarilor publici.

Reporter: Gabriela Cebotar
Imagini: Tudor Bigu