/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Maia Sandu nu va participa la prima ședință a Parlamentului: „În lumea civilizată, ședințele se anunță cu săptămâni înainte”

21 martie 2019, ora 12:28

Copreședinta blocului ACUM Maia Sandu spune că nu va participa la prima ședință a noului Parlament întrucât se află la Bruxelles. Aceasta spune că ziua primei ședințe plenare a fost anunțată cu doar câteva ore înainte și că nu va reuși să ajungă la Chișinău.

„Sunt la Bruxelles astăzi pentru a vorbi cu oficialii europeni despre alegeri, despre situația postelectorală, dar și despre abuzurile comise de instituțiile controlate de regimul oligarhic împotriva cetățenilor. Din păcate, nu voi putea ajunge la prima ședință a Parlamentului, care a fost anunțată de Igor Dodon, conform “tradițiilor” democraților, cu doar câteva ore înainte. În toată lumea civilizată, ședințele parlamentului se anunță cu săptămâni înainte, din respect față de deputați și față de cetățeni, dar și pentru a asigura o activitate eficientă a acestuia. În Republica Moldova regimul încearcă să transforme Parlamentul într-o anexă a sa”, a scris Sandu pe pagina ei de Facebook.

Celălalt copreședinte al blocului ACUM, Andrei Năstase, care era și el ieri la Bruxelles, a reușit totuși să vină și spune că va participa la ședință.

Deputații blocului ACUM au organizat un protest azi, în fața Parlamentului, care se desfășoară în aceste clipe. Deși ieri au spus că posibil vor boicota ședința, astăzi, aceștia au anunțat că vor merge în Parlament.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram