/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

A încercat să mituiască ofițerii de patrulare. Un șofer din raionul Strășeni, pe banca acuzaților

25 martie 2019, ora 09:17

Potrivit procurorilor, în dimineața zilei de 30 mai 2018, din motivul unei suspiciuni rezonabile, a fost stopat și supus controlului de către doi ofițeri ai Inspectoratului Național de Patrulare, un automobil, șoferul căruia fiind suspectat de conducere în stare de ebrietate. Acesta a recunoscut că a urcat băut la volan, însă a refuzat să fie supus testării alcoolscopice.

Drept urmare, conducătorul auto, știind că în anul 2017 a fost privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de doi ani, s-a prezentat angajaților INP cu o altă identitate, invocând lipsa actelor ce ar demonstra acest fapt. Ulterior, continuându-și acțiunile ilegale, șoferul a propus și transmis ofițerilor de patrulare, mijloace bănești în sumă de 2000 (două mii) de lei.

În baza art.325 alin.(1) din Codul penal, inculpatul riscă până la 6 ani de închisoare, cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram