Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, spune că formațiunea va avea neapărat un candidat la funcția de primar general al capitalei la alegerile locale care urmează să aibă loc în acest an. Totodată, nu exclude că va candida chiar el.
„Eu aș avea o listă exactă și concretă pe care să le-o propun ca să ne mișcăm înainte și să recuperăm handicapul din ultimii doi ani. Și anume: proiectul de termoizolare a clădirilor, chestiunea cu stația de epurare, care sunt din fonduri europene obținute de noi și înghețate de ei, managementul deșeurilor, drumuri și troleibuze”, a declarat Dorin Chirtoacă la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.
Dorin Chirtoacă a deținut funcția de primar general al municipiului Chișinău din anul 2007 până în 2018.