/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 801: Atac la Harkov. Autoritățile din Kiev îndeamnă oamenii să nu meargă la biserică de Paște

/FOTO/ Gardul decorativ de pe bulevardul Grigore Vieru, deteriorat după patru luni de la renovare. Ce spune șeful de la „Spații Verzi”

missing
01 aprilie 2019, ora 12:16

Gardul decorativ de pe bulevardul Grigore Vieru a fost deteriorat după patru luni de la renovarea acestuia. Asta se vede în imaginile surprinse de un internaut, care ulterior, a și postat fotografiile pe o rețea socială. De partea cealaltă, șeful de la „Spații Verzi”, Serghei Carp declară că de vină s-ar face timpul geros din astă iarna. 

Din imagini se vede cum de pe o porțiuni de fundament a început să cadă tencuiala. Astfel, șeful de la „Spații Verzi” a declarat pentru TV8 că lucrările nu au rezistat pe motiv că timpul de afară nu a fost favorabil, iar în scurt timp o renovare a gardului decorativ urmează a fi făcută.

Noi am finisat lucrările când de-acuma timpul era cam friguros. Și după prognoză, ne-am gândit că ne vom încadra, dar totuși au fost gerurile mari, iar ceea ce să făcut nu a rezistat. Acuma noi totul o să restabilim, o să vopsim gardul”, a spus șeful de la  „Spații Verzi”, Serghei Carp.

Carp a mai menționat că pentru restaurarea gardului nu vor fi alocați bani din nou, iar cheltuielile care vor fi suportate vor fi alocate din bugetul „Spațiilor Verzi”.

Acolo sunt niște cheltuieli mici. Nu este alocat nimic adăugător.  Ceea ce s-a făcut se restabilește din nou. Banii vor fi alocați din surselor „Spațiilor Verzi”, a spus Serghei Carp.

Lucrările de restabilire au început la data de 1 octombrie, și au fost încheiate la finele lunii noiembrie. Astfel, au fost restabilite elemente din fontă, precum și a fundamentul gardului. Iniţial fiind restaurat fundamentul din beton pe întreg perimetrul, circa 1300 de metri liniari, după care au fost montate elementele decorative. Costul proiectului fiind de 2,2 milioane lei.

Foto: facebook/ Страница «Mihail Bagas»

Foto: facebook/ Страница «Mihail Bagas»

Foto: facebook/ Страница «Mihail Bagas»

Foto: facebook/ Страница «Mihail Bagas»

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram