Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

/VIDEO/ Sat, supravegheat video. Peste 15 camere de luat vederi au fost instalate în satul Puhoi

dasgdf
03 aprilie 2019, ora 19:19

Camerele video cuceresc și satele Moldovei. Puhoi, localitate din raionul Ialoveni, este supravegheat de 15 camere, care surprind tot ce mișcă atât pe timp de zi, cât și noaptea. Acestea monitorizează centrul satului, grădinițele, ajungând chiar și în cimitir. Ideea îi aparține primarului satului, tot el cel care le urmărește, după ce mai multe terenuri de joacă sau alte bunuri publice fuseseră distruse de persoane necunoscute. Părerile sătenilor se împart în două. Deși se declară intimidați puțin, unii se bucură că sunt supravegheați, alții însă considera că este o spălare de bani.

„Astfel de camere au fost instalate în satul Puhoi, din raionul Ialoveni. Unii locatari zic că este o metodă bună de monitorizare a faptelor ilegale, pe când alții zic că nu aduc nici un folos”, Kardo Sharifi, reporter TV8.

Camerele păzesc locurile cu cel mai mare flux de oameni: în parcurile publice, în curtea școlii, pe terenurile de joacă, pe strada principală, lângă cele grădinițe, iar câteva au fost puse chiar și în cimitir.

„Super, extraordinar este în primul rând o pază, așa că foarte super, orice mișcare tot se vede.”

„E foarte bun, chiar îmi place, și cu atât e mustră conștiința ca să nu fac acest rău în ziua de azi.”

„E metodă bună, poate oleacă ne intimidează dar nu-i nimic strașnic, adică e ceva din viața personală, dar nu-i nimic strașnic.”

Alți săteni cred că sunt bani aruncați în vânt și care nu va aduce vreun folos.

„Vă spun când se fură ceva sau se strică ceva în sat aceste camere nu lucrează niciodată, asta e spălătură de bani acești care li-au cumpărat și acei care le vând, aceste e adevărul.”

„Propunerea mea este că, la ce ajută aceste camere, când e un polițist, care dacă nu faci cum trebuie vei fi pedepsit.”

Imaginile de pe cele 15 camere sunt vizionate, prin intermediul unei aplicații, atât la calculatorul primăriei, cât și la telefonul primarului. Petru Frunze spune că aceste înregistrări sunt stocate timp de aproape o lună și, în caz de necesitate, vor fi folosite ca probe în cazuri de furt sau vandalism.

„Aici am plantat mai mulți arbuști decorativi și, într-o noapte, practic majoritatea arbuștilor decorativi au fost distruși pentru a face rău. Și acum iarăși fără să supraveghem acest sector, iarăși, practic în cazul în care plantăm alți arbuști o să ajungem la aceeași situație, o să fie iarăși rupți de aceea am instalat aceste camere video, pentru ca să supraveghem tot ce se face în localitate, pentru a fi păstrate aceste lucruri”, Petru Frunze, primar satul Puhoi.

Primăria satului a alocat 80 000 de lei pentru instalarea a 15 camere. O inițiativă similară a fost și în 2012, când au fost montate patru camere, însă acestea nu au mai funcționat la capacitate maximă pentru că cineva le distrugea.

 

Reporter: KARDO SHARIFI

Operator: OLEG KOZLOV

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente