Clădirea ce găzduiește în prezent Președinția Republicii Moldova a fost construită acum trei decenii. Inițial aceasta urma să fie sediul Sovietului Suprem al RSSM, iar după obținerea independenței Republicii Moldova, clădirea a devenit sediu pentru președintele țării și staff-ul acestuia.
La aproape 20 de ani de când a fost construită, clădirea Președinției a fost devastată, în timpul protestelor din anul 2009. Aproape un deceniu, Președinția a stat în paragină, pentru că cheltuielile de renovare a acesteia erau prea mari. Astfel, în ultimii ani, cei aproximativ o sută de angajați ai Președinției au lucrat în diferite sedii: în încăperi din clădirea Guvernului, a Ministerului Agriculturii sau la Reședința de Stat. După ce sediul central al Președinției a fost reparat din banii Turciei, majoritatea angajaților aparatului prezidențial s-a mutat în aici.
Intrarea principală a Președinției este închisă, iar poarta are lacăt. Angajații instituției spun că ușa și poarta principală se deschid, de obicei, când Președinția are oaspeți, iar intrarea de zi cu zi se face din strada Maria Cebotari, „din motive de securitate”.
Cele mai afectate părți ale clădirii Președinției, în urma devastării din 2009, sunt geamurile, în care s-a aruncat cu pietre, și holul. Deși holul a avut cel mai mult de suferit, lustra impunătoare, din sticlă de bohemia, cumpărată din Cehia pe vremea când Vladimir Voronin era președinte, a rămas intactă.
Cea mai importantă sală de la parterul clădirii Președinție este numită Sala ordinelor, unde șeful statului decorează personalitățile marcante ale țării.
Geamurile sălii sunt făcute din vitralii, care s-au păstrat din perioada în care a fost construită clădirea. „Acestea reprezintă știința, munca și distracția”, spune ghidul Președinției. În timpul protestelor din 2009 s-a aruncat cu pietre și în aceste geamuri. Dat fiind faptul că din exterior geamurile au un strat suplimentar de protecție, vitraliile au rămas intregi, dar pe alocuri au fisuri.
Inițial, podeaua din holul Președinției era din parchet, dar în timpul președinției lui Vladimir Voronin acesta a fost înlocuit cu marmură.
Sala mare de ședințe a Președinției, unde a fost semnată și Declarația de Independență a Republicii Moldova, este amplasată în trei niveluri. În mare parte, încăperea și-a păstrat aspectul de acum trei decenii.
În sală sunt 682 de scaune, așezate în amfiteatru. Sala mare nu a fost prea mult afectată de distrugerile din anul 2009, au fost rupte însă 50 de scaune, care apoi au fost restaurate.
În spatele scaunelor, într-o altă încăpere este amenajată biblioteca Președinției.
Biblioteca prezidențială a fost amenajată tot în timpul președinției lui Vladimir Voronin. Fostul șef de stat a insistat ca aceasta să fie executată din lemn de stejar.
Aici se păstrează câteva sute de cărți și cadourile protocolare, primite de-a lungul timpului de președinții țării.
Cel mai valoros cadou protocolar al șefului statului este copia sabiei lui Ștefan cel Mare, pe care însă președintele nu ține în bibliotecă, dar în propriul birou, situat la etajul trei al clădirii. Când am mers la Președinție, șeful statului nu era „acasă” și nu am avut acces în biroul său, dar copia sabiei poate fi zărită în imaginile pe care președintele le publică pe rețelele de socializare.
Cel mai recent cadou protocolar primit de șeful statului este bustul lui Antiohie Cantemir, pe care președintele l-a primit în dar de la sculptorul Iurie Canașin.
La nivelul doi al clădirii se află birourile consilierilor șefului statului, iar majoritatea angajaților Președinției își are birourile la nivelurile patru și cinci.
Deși președinții vin și pleacă, unii angajați rămân. Printre aceștia este și Anatol Cebanu, angajat al Secției petiție și audiențe, care lucrează aici de pe vremea primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Din staff-ul prezidențial fac parte nu doar „sfetnici” pe probleme legate de politici interne sau externe, dar și un „sfetnic” pe probleme de sănătate. Altfel spus, șeful statului are un medic prezidențial. Pe acesta tot nu l-am găsit la Președinție, or, el îl consultă pe șeful statului atunci când acesta are nevoie. Doctorul prezidențial nu-l însoțește pe Igor Dodon în deplasările sale peste hotare, cum o făcea, spre exemplu, medicul fostului președinte Nicolae Timofti. „Igor Dodon e mai tânăr”, glumesc angajatele Președinției.
Lucrările de renovare a clădirii Președinției, care s-au finalizat în toamna anului trecut, au costat șapte milioane de euro.
Foto: Cristian Straistă