/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, vizita lui Putin și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Opoziția poloneză se lansează în campania pentru europarlamentare cu un avertisment despre „Polexit”

missing
06 aprilie 2019, ora 16:44

Principalul front al opoziţiei poloneze şi-a lansat sâmbătă campania pentru alegerile europarlamentare, susţinând că formaţiunea conservatoare aflată la putere, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), ar putea în final să scoată Polonia din UE.

Polonezii sprijină cu o largă majoritate rămânerea în blocul comunitar, iar Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere, nu a evocat niciodată o posibilă ieşire a ţării din UE. Dar liderii opoziţiei afirmă că retorica acestui partid împotriva UE şi disputele neîncetate cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept ar aduce Polonia cu un pas mai aproape de un „Polexit”, scrie Agerpres.

Încercând să se facă ecoul sentimentului pro-UE al votanţilor, liderii Coaliţiei Europene (KE) susţin că scrutinul din luna mai reprezintă o alegere fundamentală pentru viitorul naţiunii lor. „Avem o mare alegere în faţa noastră: o Polonie puternică, bogată, democratică într-o Europă puternică, sau ceea ce vedem astăzi – partidul stat, pornit pe calea sa de plecare din UE”, a spus Grzegorz Schetyna, liderul partidului Platforma Civică (PO), care mai crede că alegerile din luna mai sunt cele mai importante după anul 1989, dată fiind miza lor.

Dacă în Polonia s-ar organiza un referendum după modelul celui organizat în Regatul Unit pentru Brexit, 88% dintre participanţi ar vota împotriva ieşirii din UE, conform unui sondaj difuzat zilele trecute. În acelaşi sondaj Partidul Lege şi Justiţie este cotat cu 39% din intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare, devansând Coaliţia Europeană, al cărei procent este de 36,5%.

Conservatorii aflaţi la putere din anul 2015 şi-au pătrat un solid sprijin popular, în pofida scandalurilor de corupţie, a măsurilor contestate de reformă în justiţie şi mass-media şi a conflictului permanent cu Bruxelles-ul, care a lansat împotriva Poloniei o serie de proceduri de infringement pentru încălcarea statului de drept, activând în plus articolul 7 din Tratatul UE.

Buna situaţie economică şi politica de asistenţă socială au jucat un rol în menţinerea popularităţii Partidului Lege şi Justiţie.

La evenimentul de lansare a campaniei pentru alegerile europene, opoziţia a lansat mai multe promisiuni, printre care creşteri de salarii pentru profesori şi sprijin financiar suplimentar pentru tinerii lucrători.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram