Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1002: Scenariu negru, vecin nebun și escaladare clară. Rusia a lovit cu racheta intercontinentală

Blocul ACUM răspunde invitației PSRM la discuțiile planificate pentru mâine. Vor merge ori nu la întrevedere

missing
10 aprilie 2019, ora 12:40

Deputații din Blocul ACUM au venit cu un comentariu la invitația PSRM de a discuta, planificată pentru ziua de mâine. 

„În contextul invitației lansate astăzi de către fracțiunea parlamentară PSRM, Blocul ACUM rămâne consecvent angajamentului de eliberare a statului din captivitatea regimului oligarhic. Precizăm că Blocul ACUM este în continuare pentru discuții pe marginea pachetului de inițiative legislative de dezoligarhizare a statului, inclusiv anularea sistemului electoral mixt, fapt ce nu necesită crearea unei coaliții de guvernare cu PSRM. Aceste discuții cu fracțiunea PSRM sunt posibile pe platforma parlamentară transparentă și dacă există un angajament public ferm din partea PSRM în vederea demontării actualului regim mafiot”, se menționează într-un comunicat expediat de reprezentanții Bloului ACUM. 

„Pentru realizarea celor menționate mai sus, Blocul ACUM cere în mod repetat reluarea de urgență a ședinței Parlamentului și revenirea în cadrul legal și constituțional. În acest sens, Blocul ACUM a înregistrat cererea adresată deputatului fracțiunii PSRM, domnul Eduard Smirnov, împuternicit să prezideze ședința de constituire a Parlamentului, întreruptă deliberat, pe o perioadă nedeterminată”, mai spun cei de la ACUM.

L-am contactat pe deputatul din Blocul ACUM Radu Marian ca să-l întrebăm ce înseamnă, de fapt, acest mesaj, și dacă vor merge ori nu la întrevederea de mâine. Acesta ne-a spus că fracțiunile PAS și Platforma DA nu vor merge să discute cu cei de la PSRM, din motiv că sociliștii ar vrea să vorbească despre crearea unei coaliții, iar pe cei de la ACUM nu-i interesează formarea unei coaliții cu PSRM.

„Dacă subiectul întâlnirii de mâine este crearea unei coaliții, cu siguranță nu mergem. Discuțiile despre coaliție nu pot să aibă loc. Am cerut reluarea ședinței Parlamentului, unde putem discuta și aceste legi, dar și alte inițiative pe care le au inclusiv și PSRM-ul”, a spus Marian.

Astăzi, Ion Ceban, deputat din partea PSRM, a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că invită fracțiunile din Blocul ACUM mâine, la ora 11:00, la Parlament, pentru a discuta pe marginea creării unei eventuale majorități parlamentare și investirii unui nou Guvern. Invitația socialiștilor vine la o zi după ce deputații din Blocul ACUM i-au chemat, la rândul lor, pe cei de la PSRM, la Parlament, la discuții despre „dezoligarhizarea statului”, iar primii nu au venit.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.