Doi angajați al Inspectoratului de Poliţie au fost reținuți de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a Comitetului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie, fiind bănuiţi de trafic de influenţă. Aceştia ar fi pretins şi primit suma de 2 500 de euro pentru tăinuirea unui dosar penal.
Potrivit denunțătorului, bănuiţii ar fi cerut banii, susţinând că ar avea influenţă asupra procurorului de caz şi că-l pot determina să adopte o decizie favorabilă în privinţa unui inculpat şi anume aplicarea unei măsuri non privative de libertate, informează CNA.
În urma acumulării materialului probatoriu, bărbaţii au fost reținuţi pe un termen de 72 de ore, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la șase ani de închisoare sau o amendă de până la zece mii de unități convenționale. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.