Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1038: Moș Crăciun distrus și cutii negre. Putin dezvăluie o discuție cu Biden, iar ISW explică declarația

/DOC/ Primăria Chișinău, obligată să-i achite unui fost șef al Direcției transport, demis pe vremea lui Chirtoacă, cca jumătate de milion de lei

missing
15 aprilie 2019, ora 17:40

Primăria Chișinău a fost obligată de instanța de judecată să-i achite lui Adrian Boldurescu, fost șef al Direcției generale transport și căi de comunicații, demis din funcție pe vremea lui Dorin Chirtoacă, peste 477 de mii de lei, în calitate de salarii, pentru perioada septembrie 2014 – martie 2019. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău sediul Centru, la finele lunii martie a acestui an, după ce Boldurescu a contestat demiterea sa din funcția de șef al Direcției transport, de acum aproximativ cinci ani. 

Mai mult, instanța a dispus ca Adrian Boldurescu să fie restabilit în funcția de șef al Direcției transport.

„Prezenta hotărâre urmează a fi executată imediat în partea restabilirii lui Boldurescu Adrian în funcția de șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație a Consiliului Municipal Chișinău și achitării unui salariu mediu în mărime de 9345 de lei 92 de bani”, se menționează în hotărârea de judecată.

Primarul interimar Ruslan Codreanu și șeful Direcției juridice a Primăriei Chișinău nu au răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu la acest subiect. Am solicitat un comentariu de la serviciul de presă al Primăriei. Vom reveni ulterior cu actualizări.

În decizia instanței de judecată este vizat și Igor Gamrețki, un al fost șefi al Direcției transport, întrucât cele două litigii au fost comasate. Cererea lui Gamrețki de a fi restabilit în funcție a fost respinsă de instanța de judecată.

La același subiect:

/VIDEO/ Codreanu spune că „Gamrețki și brigada” bat la ușă cu piciorul ca să fie repuși în funcție

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.