Cel de-al doilea dosar al lui Vlad Filat nu va fi expediat, din nou, la Curtea Constituțională. Judecătorii au respins sesizarea avocaților care au vrut să afle, printre altele, cât de legal este ca procesul să se desfășoare la judecătoria Buiucani. Și la această ședință presa a fost ținută departe de fostul premier. Mascații care l-au escortat au împiedicat jurnaliștii să-i adreseze întrebări.

„Încheierea cu drept de recurs la Curtea de Apel mun. Chișinău prin intermediul judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani în termen de 15 zile”, au decis magistrații.

Deoarece ne-a fost oferită posibilitatea recursului, de a fi atacată, cu siguranță o vom face în instanța superioară la Curtea de Apel Chișinău. Noi în continuare considerăm că anumite prevederi ale codului de procedură penală ridică întrebări care ar trebui să fie decise de Curtea Constituțională”, Victor Munteanu, avocat.

Jurnaliștii nu au putut discuta cu Vlad Filat nici astăzi. Tradițional, mascații au interzis cameramanilor să intre în sala de judecată, iar la încheierea ședinței l-au escortat imediat, chiar dacă judecătorii au permis jurnaliștilor să discute cu fostul premier.

Domnul Filat m-a rugat să transmit că dumnealui prin intermediul avocaților și noi la rândul nostru ne vom încerca, vom încerca în măsura, deci respectând toate prevederile legale totuși să obținem această comunicare pentru că ați văzut, ați fost martori instanța de judecată expres a permis comunicarea presei cu domnul Vladimir Filat”, Victor Munteanu, avocat.

Următoarea ședință de judecată va avea loc peste două zile. Anterior, dosarul său s-a aflat la Curtea Constituțională, iar recent a revenit la judecătoria Buiucani. În cel de-al doilea dosar, Vlad Filat este acuzat de procurori de spălarea a peste 12 milioane de lei, pe care le-ar fi obținut de la BEM. În primul dosar, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Fostul premier pledează nevinovat.