/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Reprezentanta Moldovei la Eurovision, ajutată de Șor? Ce spun organizatorii

missing
02 mai 2019, ora 13:58

Reprezentanta Moldovei la Eurovision, Ana Odobescu , a fost ajutată să participe la concurs de fostul primar de Orhei și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Ilan Șor. Despre asta a anunțat unul dintre organizatori, care este și soțul Anei Odobescu, Alexandru Vdovicenco. 

Au fost probleme cu finanțarea, cu decorațiile. Atunci am fost nevoiți să ne adresăm la conducerea țării. Ei ne-au refuzat. Astfel, ne-am adresat la Orhei, la Partidul lui Ilan Șor. Datorită lui, Ana se duce la Eurovision. Acum deja situația s-a rezolvat. De asemenea, Ambasadoarea Republicii Moldova la Tel Aviv ne-a ajutat, a hotărât niște probleme tehnice cu care ne-am întâlnit”, a menționat organizatorul și soțul Anei Odobescu, Alexandru Vdovicenco.

Aceștia au mai menționat că au riscat să nu ajungă la Tel Aviv.

A fost o perioadă foarte grea, ne gândeam că posibil nu vom ajunge la Tel Aviv, au fost niște situații critice. Au fost probleme cu finanțarea și probleme tehnice”, a mai spus Alexandru Vdovicenco.

Prestația interpretei la Tel Aviv a costat peste 51 de mii de euro.

Contactată, purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Șor, Alina Șargu, a declarat că va reveni ulterior, cu un comunicat la acest subiect.

Anul trecut trupa DoReDoS, a fost susținută de șeful statului, Igor Dodon. Dodon „i-a ajutat” și pe cei de la SunStroke Project, cu un an mai devreme, să evolueze pe scena Eurovision-ului.

Odobescu a fost selectată se ne reprezinte țara în urma finalei naţionale a Eurovision 2019. Tânăra este originară din oraşul Dubăsari, din stânga Nistrului, iar primii paşi în lumea muzicii tot acolo i-a făcut. A absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău şi spune că în muzică îşi găseşte pacea şi liniştea interioară. S-a învrednicit de mai multe premii naţionale şi internaţionalela diverse concursuri muzicale.

Acesta va fi a 64-a ediție a concursului Eurovision și se va desfășura în orașul Tel Aviv, Israel, după ce trofeul de anul trecut a fost luat de interpreta Netta, cu piesa Toy.

Cele două semifinale ale Eurovision Song Contest se vor desfășura pe 14 și 16 mai, iar marea finală a concursului, pe 18 mai. Reprezentanta Moldovei va urca pe scena de la Tel Aviv în a doua semifinală, pe 16 mai.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram