/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/GALERIE FOTO/ Parcul Ștefan cel Mare a îmbrăcat culorile Europei. Cum și-au întâmpinat oaspeții reprezentanții țărilor europene la Chișinău

11 mai 2019, ora 13:47

Grădina „Ștefan cel Mare și Sfânt” din centrul Chișinăului a îmbrăcat astăzi culorile Europei. De Ziua Europei, reprezentanții diferitor state și-au deschis pavilioane în capitală și le prezintă vizitatorilor bucate tradiționale, pliante cu informații despre țara de origine, destinații turistice și bogăția culturii. Totodată, în „Orășelul European” și-au deschis standuri și diferite instituții și agenții ale Republicii Moldova.

Statul francez, de exemplu, i-a întâmpinat pe vizitatori cu dulciuri tradiționale, vin și reviste cu informații despre Franța. De asemenea, reprezentanții Franței au instalat și o boxă pentru a colecta donații care vor merge la copiii cu dizabilități.

Și la pavilionul Marii Britanii oamenii pot să afle multe informații despre acest stat, inclusiv despre destinațiile turistice, cultura, tradițiile și organizarea statală. Vizitatorii sunt întâmpinați de un mulajul unui militar englez unde pot să-și facă poze în „pielea” personajului. De asemenea, vizitatorilor li s-a pregătit o degustație de cașcavaluri engleze.

Reprezentanții statului turc au pregătit feluri de mâncare tradițională: kebab și bucate la grătar.

Reprezentanții Olandei organizează la pavilionul lor un masterclas de confecționare din hârtie colorată a lalelelor. Fiecare doritor poate să învețe cum să facă o floare din hârtie. De asemenea, la pavilionul Olandei este instalat un stand cu print de lalele pentru a face fotografii.

În cadrul evenimentului este organizat și un orășel al siguranței în trafic care are drept scop să le amintească oamenilor despre importanța respectării regulilor în calitate de pieton.

Ziua Europei se organizează în acest an pe 11 și 12 mai.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram