Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1002: Scenariu negru, planul lui Putin și datorii iertate. Rusia lovește cu o rachetă intercontinentală

Peter Michalko, despre lupta cu corupția și frauda bancară de Ziua Europei. „Vrem să vedem progrese și în justiție”

missing
11 mai 2019, ora 19:23

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, în discursul său pe care l-a susținut la inaugurarea Orășelului European, a menționat că vrea să vadă în Republica Moldova progrese și în alte domenii importante cum ar fi justiția, întărirea standardelor democratice și lupta împotriva corupției.

Potrivit lui, aceste aspecte sunt importante pentru ca oamenii să trăiască într-o societate unde vor vedea un viitor pentru familiile lor.

„Moldovenii vor să aibă posibilitatea să trăiască într-o societate cu presă liberă, cu standarde democratice, în care beneficiază de un vot liber și pot vedea cum votul lor este recunoscut și respectat atât la nivel central, cât și la nivel local. Vor să vadă cum sunt investigate fraudele bancare, că cei vinovați sunt pedepsiți, că banii sunt recuperați, că sunt făcute aceste reforme legate de stabilizarea sistemului financiar. Aceasta este perspectiva pe care vrem noi s-o susținem în Republica Moldova”, a declarat Peter Michalko.

Astăzi și mâine la Chișinău este marcată Ziua Europei. Cu această ocazie, sunt organizate mai multe evenimente în „Orășelul European” care au drept scop familiarizarea publicului cu muzica, bucătăria și cultura europeană.

Evenimentul a fost deschis astăzi, la ora 13.00 și se va încheia duminică la ora 22.00.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.