Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1010: Pace prin forță și escaladare josnică! Kirill vorbește de Apocalipsă, iar Putin îl laudă pe Trump

Tiraspolul a introdus vinietă pentru șoferii de pe malul drept al Nistrului. Vicepremierul pentru reintegrare: Sistemul este unul bizar

missing
11 mai 2019, ora 12:09

Administrația de la Tiraspol a decis să introducă vinietă pentru șoferii de pe malul drept al Nistrului. Pentru a putea circula în regiunea transnistreană, șoferii vor trebui să achite circa 100 de euro pe an. Subiectul a fost abordat în cadrul unei întrevederi dintre vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini.

Într-un briefing de presă, Cristina Lesnic a declarat că Chișinăul nu aplică taxe pentru șoferii din regiunea transnistreană. Vicepremierul pentru reintegrare a numit sistemul aplicat de către administrația de la Tiraspol este unul bizar pentru că se aplică per persoane, dar nu per vehicul.

„Atunci când un soț și o soție care se deplasează în regiunea transnistreană astăzi unul dintre ei fiind la volanul aceluiași autovehicul, achită vinieta. La întoarcerea din regiunea transnistreană, dacă soțul cu soția schimbă locurile, șoferul aceluiași autovehicul, la fel, sunt obligați să achite nou vinieta. Am solicitat anularea acestei taxe pentru orice persoană, indiferent care ar fi statutul acesteia și abandonarea unei practici care vine să înrăutățească viața cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistru”, a explicat Lesnic.

Reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, spune că va solicita detalii de la reprezentanții Tiraspolului referitor la acest subiect. „Am înțeles că suma este de circa 100 de euro pe an. este o sumă mare pentru locuitorii de aici. Dar având în vedere că avem tematica legată de libera circulație, eu sunt sigur că această întrebare poate fi ridicată”, a menționat Franco Frattini.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.