/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Bătaie în Parlament. Un deputat a fost scos din altercație pe o targă după ce a leșinat

11 mai 2019, ora 18:26

Mai mulţi parlamentari din Hong Kong au fost implicaţi într-o altercaţie sâmbătă, pe fondul dezbaterii unui proiect de modificare a legii extrădării.

Un parlamentar a fost scos din clădirea legislativului pe o targă, după ce a leşinat. Cauza conflictului dintre membrii Parlamentului a fost modificarea legii extrădării. Unii parlamentari au fost de acord cu această propunere, în timp ce alţii susţin că amendamentele subminează independenţa sistemului judiciar din Hong Kong în raport cu Beijingul şi permit ca suspecţii să fie mai uşor extrădaţi în China continentală, unde ar putea să fie acuzaţi pe nedrept şi condamnaţi în urma unor procese incorecte, scrie Mediafax.

La sfârşitul lunii aprilie câteva zeci de mii de persoane au protestat faţă de modificarea legii. Cu toate că oficialii din Hong Kong au dat asigurări că nicio persoană care ar risca să fie condamnată la moarte, torturată sau condamnată din motive politice nu ar urma să fie extrădată către China, protestatarii s-au declarat sceptici în legătură cu aceste promisiuni. Ei au declarat că se opun acestor modificări legislative şi din cauza încălcărilor repetate ale drepturilor omului de către regimul comunist de la Beijing.

Hong Kong, fostă colonie britanică, a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram