Băiatul de 17 ani, din satul Costești, raionul Ialoveni, pe care rudele și Poliția îl caută de câteva zile, ar fi fost zărit cu câteva ore în urmă, în sectorul Centru al capitalei, iar apoi, la intrare în Ialoveni.
Potrivit Silviei Vetcu, ofițeră de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, o persoană a sunat și a spus că a văzut în capitală un băiat cu semnalmentele tânărului anunțat în căutare, iar o altă persoană a spus că l-ar fi văzut pe băiat la intrarea în orașul Ialoveni.
Poliția urmează să stabilească, dacă într-adevăr persoana văzută este adolescentul dat dispărut.
Băiatul a plecat de acasă pe 10 mai, iar poliția din Ialoveni a fost alertată a doua zi de către tatăl acestuia. Băiatul ar fi trebuit să ajungă la sora sa mai mare, care trăiește la Chișinău. Lucru care nu s-a mai întâmplat. Înainte de dispariție, tânărul i-a trimis fotografii și un video din pădure.