/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/INTERVIU. FOTO/ Cum un tânăr moldovean a ajuns în centrul revoluţiei din Armenia: „Oamenii dansau de fericire”

missing
17 mai 2019, ora 18:51

Timp de trei ani de facultate a participat în cinci proiecte internaţionale şi a vizitat state precum: România, Serbia şi Armenia. Este vorba de studentul anului trei la jurnalism, Kardo Sharifi, care în anii de universitate nu a ezitat să guste din viaţa unui student internaţional. Vezi în interviul de mai jos cum a ajuns tânărul în centrul revoluţiei din Erevan, prin ce peripeţii a trecut în tot acest timp şi ce le recomandă studenților care doresc să-i repete succesul.

Din studenţie visa să se implice într-un proiect internaţional. Iată de ce, în primul an de facultate, Kardo s-a înscris într-o organizaţie de tineret din ţară, unde a avut oportunitatea să se înregistreze în mai multe proiecte. Recunoaște că dese ori a fost refuzat, însă nu s-a gândit niciodată să facă un pas înapoi.

International Student Week in Timișoara” a fost primul proiect internaţional la care am participat în vara anului 2017. Este un festival cu o istorie lungă care se organizează în fiecare vară”.

Foto: facebook/ Kardo Sharifi

În cadrul festivalului, tânărul a participat la un training de artă oratorică, iar în ultima zi a proiectului a susținut un discurs în fața unui grup tineri. În total, potrivit lui, la festival au participat în jur de două sute de studenți.

„Am fost cazați toți într-un cămin. În total, împreună cu mentorii eram peste două sute de persoane. Tinerii organizau petreceri în fiecare noapte. Pentru mine a fost un șoc cultural când am văzut cum două sute de studenți din diferite ţări petrec timpul împreună într-un cămin din centrul Timișoarei”.

Foto: facebook/ Kardo Sharifi

În anul 2018, tânărul a participat la festivalul „International Student Week in Belgrade”. Kardo recunoaşte că acest proiect i-a oferit una dintre cele mai memorabile experiențe din viață. De altfel, a fost unicul participant din Moldova.

„În săptămâna care am fost în Belgrade, am participat la „Musical Workshop”. Sunt pasionat de artă și mi-am zis: „de ce să nu încerc ceva nou”? În acest workshop timp de o săptămână am învățat arta teatrală. După care în doar cinci zile am creat un adevărat Musical, cu cântece, dansuri şi scenete. Spectacolul a fost prezentat pe o scenă de teatru din Belgrade, în ultima zi a festivalului”.

Foto: facebook/ Kardo Sharifi

Şi nu s-a oprit aici, tot în anii de studenție a participat într-un proiect desfășurat în Erevan, Armenia. Tânărul recunoaște că a aplicat după ce a fost telefonat de o colegă, care l-a anunțat că se caută participanți.

„Experiența din Erevan m-a marcat foarte mult, deoarece am ajuns acolo în timpul revoluțiilor, în momentul când prim-ministrul Armeniei și-a dat demisia. Am văzut cu proprii ochi cum oamenii dansau de fericire în mijlocul străzii”.

Foto: facebook/ Kardo Sharifi

Tânărul a declarat că grație proiectelor la care a participat, a început să vadă lumea cu alți ochi. Potrivit lui, realitatea este alta decât cea prezentată pe micile ecrane.

„Programul Erasmus + mi-a oferit prieteni noi din diferite colțuri ale lumii. Am obținut experiență în lucrul cu tinerii, acum pot organiza diferite activități sau training-uri pentru adolescenți. Un alt lucru important este că toate cheltuielile au fost acoperite de către organizatori. Deci Programul poate fi considerat și o metodă ieftină de a călători”.

Foto: facebook/ Kardo Sharifi

Pe studenții care au dorința să participe în diferite proiecte internaționale, dar care încă nu au ezitat să o facă, Kardo Sharifi îi îndemână sa aplice cât mai curând. Pe durata a trei ani de studii universitare, tânărul a participat în cinci proiecte internaţionale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram