Noaptea trecută pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit de două ori pentru a stinge mai multe autoturisme cuprinse de flăcări. În total, din cauza flăcărilor au fost deteriorate 13 mașini. Unele au ars aproape în întregime, iar altele au fost afectate parțial.
Primul caz a fost înregistrat puțin după miezul nopții în curtea unui bloc de locuit de pe strada Hâncești din capitală. Două echipaje de pompieri au luptat cu focul. În acest caz a ars un automobil de model „Mercedes-Benz” care stătea parcat. Focul a distrus circa 80% din automobil, afectând parțial alte cinci autovehicule parcate în apropiere.
Totodată, pompierii au fost solicitați pentru a interveni la un incendiu similar ce s-a produs în interiorul parcării subterane a unui bloc de locuit de pe adresa Alecu Russo. Și în acest caz a fost nevoie de două echipaje de salvatori. Patru mașini au fost cuprinse de flăcări, iar focul puternic a afectat alte trei autovehicule parcate în apropiere. În urma incendiului, focul a distrus complet o mașină de marcă „Renault Kadjar”, iar alte șase autoturisme au fost deteriorate parțial.
În urma incendiilor nimeni nu a avut de suferit. Toate circumstanțele și cauzele urmează a fi stabilite de specialiști.




































