„Am acceptat invitația liderului rus de a participa la Forumul Economic Internațional care va avea loc săptămâna viitoare, la Sankt Petersburg. De asemenea, am convenit cu Vladimir Putin că la începutul săptămînii viitoare, la invitația mea, va veni la Chișinău reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, cu care vom discuta întregul spectru al raporturilor bilaterale”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook.
Precizăm că Igor Dodon a fost invitat în calitate de președinte al R. Moldova care are statut de observator în cadrul Uniunii Economice Euro-Asiatice. Șeful statului ținut un discurs în cadrul summitul și a declarat că participarea Republicii Moldova în calitate de observator ar fi mult mai eficientă dacă în această activitate s-ar implica Guvernul RM. „Însă circumstanțele din țară au condus la situația în care activitatea pe dimensiunea eurasiatică este efectuată preponderent de echipa Președintelui RM”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook.
Potrivit Ria Novosti, discuția celor doi șefi de stat a avut loc imediat după încheierea ședinței Consiliului Economic Euro-Asiatic Suprem.