Șeful statului Igor Dodon este de părere că următoarea ședință a Parlamentului ar putea avea loc sâmbătă, 8 iunie, dacă în următoarele zile magistrații de la Curtea Constituțională vor pronunța decizia potrivit căreia termenul de trei luni de zile oferit de Constituție parlamentarilor pentru investirea unui nou Guvern expiră pe 9 iunie.
„Aici sunt două opțiuni: fie în ultima zi când va mai putea fi organizată ședința Parlamentului, adică sâmbătă, și asta cel mai probabil așa și va fi; fie mai sunt câteva șanse ca decizia să spună că acest termen expiră pe 21 iunie”, a spus președintele Igor Dodon la o ediție specială de la NTV Moldova.
Prima ședință a noului Parlament a avut loc pe 21 martie 2019. Aceasta a fost întreruptă însă din motiv că, în lipsa unei majorități parlamentare, deputații nu au putut să aleagă organele de conducere ale Legislativului.
Constituția prevede că șeful statului poate să dizolve Parlamentul, dacă organul legislativ în decurs de trei luni nu adoptă legi sau nu investește un nou Guvern.
Acum aproximativ două săptămâni, reprezentanții Președinției s-au adresat la la Curtea Constituțională pentru a solicita o interpretare a acestei prevederi a Constituției și a oferi o claritate, când expiră termenul după care poate fi dizolvat Parlamentul – pe 9 iunie, la trei luni de la validarea alegerilor, sau pe 21 iunie, la trei luni de la ședința de constituire a noului Legislativ.




































