Organizațiile teritoriale ale Partidului Democrat (PDM) mobilizează oamenii pentru a veni la mitingurile planificate de democrați în următoarele zile la Chișinău. Cel puțin asta reiese dintr-un mesaj, expediat la adresa redacției TV8 de către un cititor – un screenshot în care se vede un email transmis de către secretarul executiv al PDM Cimișlia, Durlescu Gheorghe, în care cel din urmă îi îndeamnă pe membrii formațiunii să completeze o listă cu persoanele care vor participa la manifestații, conform unui tabel atașat la scrisoare, cu titlul: „iunie 5-9 model”.
Din imaginea transmisă se vede că membrii partidului sunt rugați să expedieze lista pe adresa de email sau de Viber a formațiunii.
La manifestațiile organizate de PDM în Piața Marii Adunări Naționale în perioada 5 și 9 iunie se așteaptă circa 50 de mii de persoane, potrivit declarației prealabile depuse de democrați la Primăria Chișinău. Totuși, nu este clar despre ce evenimente este vorba. Oficial, PDM nu a anunțat nimic despre aceste manifestații. Contactat de TV8, purtătorul de cuvânt al partidului Vitalie Gamurari nu a răspuns la telefon pentru a spune cu ce scop vor fi organizate manifestațiile.
Zilele trecute, întrebat de jurnaliști ce fel de întruniri organizează PD-ul, deputatul Sergiu Sîrbu a spus doar că „va fi o surpriză plăcută”.
La același subiect: