Pentru a asigura ordinea publică în timpul manifestațiilor din centrul capitalei pe care le pregătesc cei din Partidul Democrat (PD) va fi mobilizată Poliția, iar, dacă va fi necesar, va fi sistat temporar traficul pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Maria Cebotari și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Pentru că, potrivit declarației prealabile depuse de PD la Primărie, la manifestații se așteaptă circa 50 de mii de persoane, autoritățile municipale au emis o dispoziție privind măsurile organizatorice care urmează a fi luate în perioada de 5-9 iunie, între orele 8:00 și 23:00, când sunt planificate aceste activități.
Pe lângă polițiști, la manifestații va fi obligatorie și prezența unei echipe de medici, care trebuie să fie asigurată de cei din PD.
Totodată, din dispoziția emisă de viceprimarul Nistor Grozavu aflăm că organizatorii vor instala inclusiv o scenă și echipamente de de sunet.
Printre responsabilii de organizarea manifestațiilor sunt Eugeniu Nichiforciuc și Iurie Cazacu.
Deși la aceste manifestații sunt așteptați zeci de mii de oameni și acestea ar putea începe de mâine, nu cunoaștem prea multe detalii despre ce fel de întruniri este vorba. Partidul Democrat nu a anunțat oficial despre aceste evenimente. Zilele trecute, întrebat de jurnaliști ce fel de întruniri organizează PD-ul, deputatul Sergiu Sîrbu a spus doar că „va fi o surpriză plăcută”.