Președintele Curții de Conturi, Marian Lupu, ex-președinte al Partidului Democrat (PDM), spune că iată deja de trei luni nu-l mai leagă nimic de partid. Acesta afirmă că și-a suspendat calitatea de membru al PDM de când a preluat șefia Curții de Conturi.
„Potrivit legii, am avut la dispoziție o lună, din data de 7 februarie, pentru fi lichidată sau eliminată această contradicție. Dacă nu greșesc eu, a fost încă până la 1 martie, această neconcordanță a fost lichidată. Mi-am suspendat calitatea de membru de partid. Această suspendare vine în mod automat, pentru ea nu se cer discuții și decizii la nivel de partid”, a declarat Lupu la emisiunea Important de la TVC 21.
Totuși, fostul democrat este convins că, într-o bună zi va reveni în partid: „Din momentul când vom ajunge în perioada X, Y, Z, și această contradicție nu va mai fi prezentă, în mod evident că poate fi restabilită și, cu certitudine, va fi restabilită”, a spus Marian Lupu.
Între timp însă, șeful Curții de Conturi zice că nici măcar la telefon nu a vorbit cu oameni din conducerea partidului, în ultimele trei luni: „Să distingem două lucruri: la nivel de comunicare, conlucrare, coordonare cu partidul ca și formațiune, cu conducerea ei pot să spun că până în prezent în general nu am avut nici măcar discuții telefonice și țin foarte mult la acest lucru, ar compromite această independență a Curții de Conturi la care țin foarte mult; doi la mână, sunt mai mulți colegi din teritoriu, la nivel pur uman, ar fi fost o aberație să întrerupem discuții, comunicare gen :«Ce mai faci? Cum viața? », aici vorbim de relații interumane”, a spus ex-președintele PDM.
Marian Lupu a devenit președinte al Curții de Conturi în luna februarie a acestui an. Atunci el spunea că vrea să ia o pauză de la viața politică, că simte nevoia de o schimbare și că-și dorește mai multă independență. Tot în februarie Lupu spunea că nu exclude că ar putea pleca din politică pentru totdeauna. Marian Lupu a candidat la funcția de președinte al Curții de Conturi după ce fostul șef al acestei instituții Veaceslav Untilă a devenit unul dintre directorii Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE). Lupu a fost unicul candidat înregistrat în concurs.