Vara își intră în drepturi. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de caniculă. Avertizarea va avea intervalul de acțiune 11 iunie – 16 iunie 2019.

Potrivit meteorologilor, în această perioadă, predominant în raioanele centrale și de sud, în orele de după amiază se prevăd temperaturi de 33°C și mai mult.

În condiții de cod galben de caniculă, sunt posibile: 

  • risc de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii);
  • afectarea capacităţii de muncă;
  • veştejirea, uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creşterii culturilor agricole.

În aceste condiții se recomandă:

  • evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11 – 18;
  • purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale;
  • consumul zilnic a circa 1,5 – 2 litri de lichide;
  • evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;
  • reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.