Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1038: Moș Crăciun distrus și cutii negre. Putin dezvăluie o discuție cu Biden, iar ISW explică declarația

Ministrul Economiei atenționează: Sume mari de bani din conturile companiilor de stat sunt trimise în offshoruri

missing
13 iunie 2019, ora 10:30

Conturile companiilor de stat sunt golite în ultimele zile de sume mari de bani, iar transferurile se fac către offshoruri. Averea statului este delapidată de către fosta guvernare, înainte ca aceasta să plece de la putere. Despre asta a atenționat astăzi ministrul Economiei și Infrastructurii din Guvernul Maiei Sandu, Vadim Brânzan.

„Deținem informații că în ultimul timp au loc extrageri mari de mijloace bănești de pe conturile companiilor de stat, în numerar sau prin transfer, pe conturi offshor. Activitatea aceasta este suspicioasă și extrem de alarmantă”, a declarat ministrul.

Vadim Brânzan susține că va fi făcut un audit detaliat al tuturor tranzacțiilor de acest fel, iar în cazul în care se va demonstra că averea statului a fost delapidată, toate persoanele vor fi trase la răspundere potrivit legislației.

Ministrul a făcut un apel către funcționarii din cadrul Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor și directorilor companiilor de stat, îndemnându-i să se abțină de la efectuarea tranzacțiilor dubioase. Le-a cerut acestora să dea dovadă de curaj, să nu semneze acte și să nu se lase provocați la ilegalități de către fosta guvernare.

Noul ministru al Economiei i-a atenționat și pe partenerii externi: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială „despre evoluțiile, sau mai bine zis involuțiile, alarmante și extragerea ilicită a capitalurilor din R. Moldova”.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.