/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO/ Atmosferă sufocantă în capitală. Pentru a fugi din calea arșiței, oamenii se refugiază la umbra parcurilor sau pe malul iazurilor

missing
14 iunie 2019, ora 06:28

Atmosferă sufocantă în capitală. După zilele ploioase, aerul se înfierbântă pe zi ce trece, iar maximele depășesc pragul confortabil. Cel mai greu le este bătrânilor, copiilor și femeilor însărcinate. Pentru a fugi din calea arșiței, oamenii se refugiază la umbra parcurilor sau pe malul iazurilor. Și salvatorii au instalat cinci corturi anti-caniculă în sectoarele municipiului.

Corturile sunt amenajate cu dozatoare de apă unde poți bea un pahar cu apă rece. Aici sunt locuri de odihnă unde poți face un popas, iar pe parcursul zilei în corturi va fi un lucrător medical. Oamenii pot veni să-și măsoare tensiunea arterială și pulsul”, Irina Soltan, stagiară TV8.

Foarte bine! Mulțumesc pentru grijă față de oameni. Mai ales pentru pentru bătrâni. Acum multă lume de-a dreptul cade de la așa căldură. Mulțumim vouă pentru grijă!

Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență îndeamnă populația de a evita deplasările îndelungate între orele 11:00 –18:00, precum și să consumați în jur la 2 litri de apă. Dar în cazul în care  ați avut treburi în oraș și vi s-a întâmplat să vă simțiți rău, vă apropiați de corturile instalate de noi”, Andrei Pavlic, șef de schimb, serviciul de gardă, IGSU.

În aceste zile toride, cei care au posibilitatea își găsesc refugiul în parcuri, în preajma fântânilor arteziene.

Tot pe la umbră, pe unde mai bate oleacă vântișor. –Doamna văd că poartă o broboadă. Obișnuiți să purtați ceva pe cap? Eu am și eu, și când merg pe la soare, o pun pe cap.

La umbră ne salvăm, cu multă apă.

– Apă rece, baie, înghețată. Ne străduim să stăm la umbră, nu la soare. Eu mă stărui în timpul săptămânii să-mi fac toate cumpărăturile ca sâmbătă, duminică să stau acasă.

Și plajele din preajma bazinelor acvatice sunt luate cu asalt. În timp ce unii se răcoresc în lac, alții se mulțumesc să facă doar băi de soare, de frica apei murdare.

Sunt cu femeia deja a doua zi în concediu și profităm de toată vacanța pe care o avem. Apa cam puțin murdară. Noi nu ne scăldăm în ea, noi nu suntem iubitori să ne scăldăm, dar ne place soarele și să ne bronzăm. Mai bine de venit dimineața sau seara că în timpul prânzului chiar e fierbinte tare.

– Purtați chipiuri? –Da, protecție solară. -Ați încercat apa? Nu, e prea murdară pentru noi.

E bun timpul pentru bronzat? – Foarte. Mai bine aici decât în oraș. Acolo te înăduși. – Cum vă salvați de călduri? –Înot, apoi  sub robinet.

Iar cei care nu au chip să se adăpostească la umbră, se salvează de arșiță cum pot.

Să fie acoperit capul cu ceva, o haină naturală, deschisă la culoare și mai puțin pe la soare, mai mult pe la umbră.”

Am apă cu mine. Port ochelari, pălărie. Am ieși devreme, dar deja se face târziu. Soarele arde.

Codul galben de caniculă, emis zilele trecute, este valabil până la sfârșitul acestei săptămâni. Meteorologii avertizează că temperatura aerului va urca până la 34 C.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram