Andrei Năstase, ministrul de Interne, spune că a verificat informația și că într-adevăr, în unul dintre avioanele private care au decolat aseară de la Chișinău se afla familia lui Ilan Șor.
„Două dintre ele au transportat anumite persoane, este vorba despre familia domnului Șor. Un alt avion a vizat două persoane din anturajul altui personaj. A mai existat un avion care și-a anulat în ultimul moment, când am ajuns la Aeroport și am făcut verificările de rigoare cu Poliția de Frontieră, a anulat comanda pe care o primise, două persoane nu au mai plecat. Iată de ce acel avion a plecat la Kiev. Asta vă pot spune, dar, să ne înțelegeți, sunt informații pe care nu le putem face publice decât după verificare”, a declarat Andrei Năstase.
Aseară, de pe Aeroportul Chișinău au decolat mai multe avioane private. În presă au apărut informații că printre cei care au plecat din țară ar fi și deputații Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.
La câteva ore, reprezentanții PDM au publicat un comunicat de presă în care au confirmat faptul că Vlad Plahotniuc a plecat din țară, dar au spus că este vorba doar despre o plecare de câteva zile, pentru a-și revedea familia. Nu este menționat unde anume a zburat liderul PDM.
Informația despre Ilan Șor nu este oficială. Sursele TV8 spun că acesta ar fi plecat aseară la Moscova, împreună cu familia. Am contactat-o și ieri, și azi pe purtătoarea de cuvânt a PP ȘOR, Alina Șargu, dar aceasta nu ne-a răspuns la telefon.
Ultima dată Ilan Șor a apărut în public pe 12 iunie, într-o conferință de presă. Acesta spunea că urmează să organizeze ședința Consiliului Republican al partidului, apoi va veni cu alte declarații pentru presă.