În Republica Moldova va fi implementat proiectul transfrontalier SMURD II. Recent, la București a fost semnat contractul de grant pentru finanțarea de către Comisia Europeană a proiectului.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI din Moldova, în parteneriat cu instituţii de profil din România va implementa activitățile proiectului SMURD II în perioada anilor 2019-2022.
Proiectul transfrontalier SMURD II, valoarea totală a căruia este de 10 milioane de euro, prevede reconstrucţia şi operaţionalizarea a două puncte de operare SMURD în localitățile Ungheni și Cantemir şi construcţia a patru platforme autorizate de aterizare-decolare pentru elicopterele în preajma a patru spitale din Chișinău, Bălți și Cahul.
„Calitatea actului de intervenție a echipajelor SMURD, formate din medici, asistenți medicali și paramedici va fi îmbunătățită prin achiziționarea a circa paisprezece autospeciale dotate cu echipamentul medical performant pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea pacienților la spital, dar şi pentru efectuarea lucrărilor de descarecerare şi salvare”, se spune într-un comunicat al IGSU. Totodată, se planifică îmbunătățirea cadrului juridic privind desfășurarea intervențiilor transfrontaliere.
Proiectul SMURD II este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și va fi implementat în următoarele 36 luni.




































