Întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care statul are capital majoritar au înregistrat la finele anului 2018 datorii curente în sumă de peste 18 miliarde de lei, arată un raport publicat recent de Agenția Proprietății Publice. Unele companii au contractat și credite de sute de milioane de lei pe care nu le pot rambursa la timp, iar în câteva cazuri statul a garantat creditele existând riscul ca datoriile să fie stinse din contul bugetului public.
Potrivit raportului APP, întreprinderile de stat au înregistrat la sfârșitul anului trecut datorii curente de 3,4 miliarde de lei, fiind în creştere cu 9% față de anul 2017. Totodată, soldul datoriilor pe termen lung a constituit 4,4 miliarde lei.
Cel mai mult au crescut datoriile pe termen lung la „Administrația de Stat a Drumurilor”. Acestea au ajuns la 2,8 miliarde de lei, crescând într-un an cu aproape 747 mil lei. „Moldelectrica” are datorii de 482 mil lei, în creștere cu aproape 190 mil lei față de anul 2017.
Și „Calea Ferată din Moldova” avea la finele anului 2018 datorii pe termen lung în sumă de 265 mil lei, mai mult cu 153 mil lei față de anul precedent.
Același raport al APP mai arată că întreprinderile de stat au credite de la băncile comerciale pe o perioadă de un an şi mai mare în volum total de 156 mil lei.
Cea mai îndatorată întreprindere față de bănci este „Calea Ferată din Moldova”, care la finele anului 2018 avea credite în sumă de peste 141 mil lei. „Tipografia Centrală” are credite de 8 mil lei, iar Editura „Universul” – 3,8 mil lei.
Adițional, autoritățile informează că unele întreprinderi înregistrează un sold al datoriilor pe împrumuturi recreditate de Ministerul Finanțelor. Întreprinderea „Moldtranselectro” are credite de 37,3 mil lei și 1,6 mil dolari, care reprezintă solduri cu termen expirat. Aceeași companie înregistrează o datorie pe un împrumut extern acordat sub garanția statului în mărime de 0,86 mil dolari (adică 14,8 mil lei), ce reprezintă sold cu termen expirat.
„Moldelectrica” este datoare cu 15,2 mil dolari și 7,4 mil euro, iar „Calea Ferată din Moldova” are împrumuturi recreditate de stat de 4,2 milioane euro.
Experții Agenției Proprietății Publice au totalizat și datoriile societăților pe acțiuni în care statul are capital majoritar. Potrivit documentelor, datoriile curente ale acestora au depășit la finele anului trecut 15 miliarde de lei.
Cele mai considerabile majorări ale datoriilor totale au fost înregisrate la întreprinderea „Energocom”, unde cifrele au crescut cu aproape 233 mil lei. Datoriile „CET-Nord” au crescut cu 82 mil lei, iar la „Termoelectrica” – cu 50 mil lei. Și Combinatul de Vinuri Cricova avea în 2018 datorii mai mari cu 44 mil lei față de anul 2017.
Câteva companii și-au redus datoriile la finele anului trecut față de situația înregistrată la 1 ianuarie 2018. Datoriile „RED Nord” au scăzut cu 63 mil lei, iar la „Franzeluța” datoriile au scăzut cu aproape 15 milioane de lei.
Deși s-au micșorat cu 177 mil lei și datoriile „Moldtelecom”, situația este foarte îngrijorătoare la această companie de stat. Experții atenționează că datoriile curente ale instituției depășesc activele circulante, fapt care poate genera dificultăți în activitate. Aceeași situație se atestă la încă trei agenți economici: „CET-Nord”, „Circul din Chișinău” și Societatea cu Răspundere Limitată „IT-Cafe”.
Experții APP recomandă măsuri urgente țintite spre diminuarea datoriilor curente, inclusiv prin reeșalonare, precum și măsuri orientate spre impulsionarea activității societăților, încheiere de noi contracte, atragere de noi clienți, ceea ce va aduce plus valoare activității societăților comerciale.
„Moldtelecom” are credite de 635 milioane lei
Totodată, s-a calculat că societățile comerciale monitorizate de APP au contractat credite de la băncile comerciale pe o perioadă de un an și mai mare în volum total de 867 mil lei.
Cele mai mari credite le avea la finele anului trecut „Moldtelecom” – 635 mil lei, Combinatul de Vinuri Cricova- 184 mil lei și „Franzeluța” – 21 mil lei. De asemenea, la sfârșitul anului 2018, societatea pe acțiuni „Loteria Națională a Moldovei” avea un împrumut extern de 0,62 milioane de euro, adică peste 12 milioane de lei.
Există și două societăți comerciale care înregistrează un sold al datoriilor pe împrumuturi recreditate de Ministerul Finanțelor și anume: „Termoelectrica” – 32,7 mil dolari și „CET-Nord” – 5,1 mil euro.
Experții APP atenționează că neachitarea obligațiilor față de instituțiile financiare pe creditele interne și externe, precum și cele acordate sub garanția statului creează o situație dificilă pentru independența financiară a companiilor. Totodată, neachitarea obligațiilor pe creditele acordate sub garanția statului, precum și pe cele recreditate generează riscul de stingere a datoriilor din contul surselor bugetului de stat.