Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1029: Alertă la Chișinău, suspect reținut și slăbiciunea lui Putin. „Al Treilea Război Mondial a început”

Cifre! Ce investiții a făcut „Avia Invest” în Aeroportul Internațional Chișinău și cum își onorează obligațiile din contract

missing
02 iulie 2019, ora 07:08

Compania „Avia Invest”, care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, a făcut investiții de 76,7 milioane de euro până la 1 ianuarie 2018, potrivit datelor Agenției Propietății Publice. Investițiile efectuate de companie pe parcursul anului trecut urmează a fi anunțate mai târziu, pentru că actele sunt examinate în prezent de Comisia guvernamentală de monitorizare a concesiunii.

Într-un an și jumătate, din iunie 2016 până la 1 ianuarie 2018, „Avia Invest” a „pompat” în aeroportul din Chișinău 20 de milioane de euro. Fostul viceministru al Economiei, Valeriu Triboi, anunța în plenul Parlamentului în iunie 2016 că investițiile „Avia Invest” însumau atunci 56,5 mil euro.

„Până la 31.12.2017, concesionarul a raportat investiții în reabilitarea și extinderea terminalului – 11, 6 mil euro, modernizarea pistei aerodromului – 39,5 mil euro, modernizarea iluminării aerodromului – 11,5 mil euro, parcare auto multietajată – 6,6 mil euro, sisteme energetice – 7 mil euro, alte lucrări – 370 mii euro, precum și a dat în exploatare lucrări în sumă de 48,3 mil euro”, enumeră într-un raport experții Agenției Proprietății Publice.

Precizăm că, până la începutul anului 2018, „Avia Invest” a dat în exploatare doar lucrările promise în prima etapă de modernizare a aeroportului. Potrivit contractului de concesiune încheiat cu statul, compania și-a asumat să investească 45,1 milioane de euro în prima etapă.

Contractul mai obligă „Avia Invest” ca în termen de doi ani după ce traficul prin Aeroportul Internațional Chișinău va atinge cifra de 2,6 milioane de pasageri, să înceapă etapa a doua de investiții, în valoare de 115,2 milioane de euro. Banii urmează a fi cheltuiți pentru construcția noului terminal pentru pasageri, a terminalului cargo și extinderea parcării.

Potrivit datelor Autorității Aeronautice Civile traficul respectiv de pasageri a fost deja înregistrat acum trei ani. În 2017, prin aeroportul din Chișinău au trecut 2 744 653 pasageri, iar anul trecut – 2 828 626 pasageri.

Actuala conducere, în frunte cu șefa Guvernului Maia Sandu, a declarat că intenționează să verifice cât de corectă și argumentată a fost decizia de a concesiona Aeroportul Internațional Chișinău și a promis că experții vor analiza investițiile efectuate în aeroport și dacă vor fi stabilite ilegalități, contractul de concesionare a aeroportului, semnat cu „Avia Invest”, ar putea fi reziliat.

 

 

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.