Șeful statului Igor Dodon declară că mâine Parlamentul se va convoca pentru a iniția procedura de demitere a procurorului general Eduard Harunjen.
„Conform legislației Republicii Moldova, imediat după efectuarea procedurilor pe dimensiunea legislativă, voi fi gata să semnez decretul de demisie a Procurorului General”, a comentat Igor Dodon.
„De mai bine de o lună, împreună cu toată societatea noastră, cu conducerea Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova, i-am cerut dlui Harunjen să-și depună demisia de onoare. Spre deosebire de alți demnitari de stat de rang înalt, Procurorul General actual, instalat în funcție cu semne mari de întrebare sub aspect de legalitate, așa și nu a avut curajul să plece. Chiar de la momentul numirii sale în funcție am contestat modul în care dl Harunjen a devenit Procuror General”, a mai spus șeful statului.
Între timp, Eduard Harunjen se află internat la spital. Potrivit medicilor, acesta ar avea probleme cu tensiunea arterială.
Cu ceva timp în urmă, membrii Partidului Liberal au emis un comunicat în care spun că șeful statului Igor Dodon ar avea implicații în internarea lui Eduard Harunjen în spital, ceea ce ar fi, potrivit lor, o farsă.




































