/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/DOC/ Pavluscenco, nu Pavlicenco. Președinta PNL va da în judecată compania Kroll pentru că a menționat-o în raport

13 iulie 2019, ora 10:03

Președinta Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco, cea care este menționată în cel de-al doilea raport al companiei Kroll privind frauda bancară, spune că va da în judecată compania internațională pentru faptul că ar fi făcut o gafă atunci când l-a menționat pe presupusul soț al ei și pe politiciană că ar fi implicați în furtul miliardului. Lidera PNL spune că nu este vorba despre Sergiu Pavlicenco, soțul ei, dar de o persoană Sergiu Pavluscenco, un apropiat al lui Ilan Șor.

„O întrebare simplă va decide mult în continuare atitudinea noastră față de autorii raportului Kroll: „De ce autorii raportului au inclus ca din tavan fraza superfluă „Cercetarea prin Internet a identificat o posibilă legatură dintre un individ numit Sergiu Pavlicenco, soțul Vitaliei Pavlicenco, liderul Partidului National Liberal. Pentru aceasta îi vom chema în judecată. Între timp, lumea a căutat pe Internet și a găsit numele Serghei Pavluscenco. Eu l-am găsit, dar nu îl voi reproduce. O poate face oricine. Se pare că este om de afaceri afiliat lui Ilan Șor”, a scris politiciana pe o rețea de socializare.

Vitalia Pavlicenco a dezmințit informația prezentată prima dată de liderul Partidul Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi. De asemenea, politiciana îi cere lui Renato Usatîi scuze publice „pentru interpretări eronate în spațiul public”.

„Îl rugăm pe Renato Usatîi să ceară scuze pentru interpretări eronate în spațiul public, apoi vom ajunge la Compania Kroll, care ne-a defăimat și ne-a afectat imaginea fără niciun motiv, pentru că trebuia doar să scrie ce a găsit despre cine ce a găsit și să nu se agațe de soțul meu și de mine, care nu avem nicio treabă cu banul public decît că ne primim pensile și soțul meu – salariul, pentru că mai lucrează la USM”, a scris Pavlicenco.

În pasajul unde este indicat numele politicienei scrie astfel:

„Sergiu Pavluscenco (,,Pavluscenco”). Cercetarea prin Internet a identificat o posibilă legatură dintre un individ numit Sergiu Pavlicenco, soțul Vitaliei Pavlicenco, liderul Partidului Național Liberal. Pavluscenco a primit USD 408, 500 în 61 de tranșe într-un cont deținut în Wells Fargo Bank NA Philadelphia, transferate de la Ilona Shor. În contul ABLV deținut de Pavluscenco au intrat USD 1, 189, 850 din patru conturi bancare, toate deținute în ABLV, prin 225 de tranzacții. Plătitori au fost persoanele juridice: IT Log Alliance (USD 223 500), Parselot Ltd (USD 488, 450) si Tomton Trade Corporation (USD 199, 399); și un cont personal (USD 286, 600) detinut de Ilona Shor.”

Anterior Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru, a declarat că deține versiunea completă a raportului Kroll 2, care ar avea, de fapt, trei părți. Potrivit lui, zilele trecute publicului i-a fost prezentată doar prima parte a acestui raport, însă în partea a doua și a treia sunt informații mai picante. Potrivit lui Usatîi, în raport e menționat că beneficiarul principal al fraudei este ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram