Fostul prim-ministru Vlad Filat susține că nu comunică cu feciorul său Luca, care se află la Londra. De când a fost încarcerat au avut două discuții telefonice și o singură întrevedere, în rest, nu ar cunoaște cu ce se ocupă acesta.
Întrebat în cadrul unui interviu acordat Lorenei Bogza la emisiunea „În Profunzime” de unde are feciorul său mașină de 200 de mii de lire, cum își permite să achite arenda pentru o locuință luxoasă și de unde avea acesta jumătate de milion de lire care i-au fost confiscate nu demult de oamenii legii , Filat afirmă: „Acești bani nu au legătură cu mine și cu R. Moldova. Nu pot să vă răspund de unde și cum provin. Eu nu știu care sunt activitățile lui, pentru că nu comunicăm”.
Vlad Filat mai spune că acțiunile realizate de polițiștii din Londra sunt legate de o cauză civilă care se mai află pe rol. „Avocatul meu a fost la Londra și s-a întâlnit cu avocații lui” și s-ar fi confirmat că banii nu sunt din Moldova.
Amintim că presa a scris anterior despre faptul că Luca Filat închiria la Knightsbridge, un apartament de tip penthouse cu 1000 de lire pe zi. Luca conducea la Londra o mașină de model „Bentley Bentayga” de 200 000 de lire sterline și a fost surprins la o petrecere cum se stropea cu șampanie de 500 de euro sticla.