/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/STOP CADRU/ Alexandru Jizdan: Nu tot Partidul Democrat a participat la furtul miliardului

missing
17 iulie 2019, ora 08:00

Fostul ministru de interne, actualul deptuat în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandru Jizdan, spune că nu tot Partidul Democrat, integral, a participat la furtul miliardului. În opinia lui, cei care au furat banii statului trebuie să răspundă, indiferent de coloritul politic.

„Astăzi, fiind parte componentă a Partidului Democrat, la etichetarea aceasta că toți sunt hoți și sunt bandiți e greu să dai replică pentru că lumea vine cu o mare doză de încredere față de cei care au venit acum (n.r. la guvernare). Este nevoie de timp ca noi să înțelegem care și cât costă. Dar ceea ce vroiam să spun că nu tot Partidul Democrat, integral, a participat la furtul miliardului. Și există un raport Kroll în baza căruia ar trebui să vină justiția cu o concluzie. Asta ar însemna că ar trebui să fie o sentință de condamnare a celor care au furat banii statului. Chiar dacă avem unii din ei, și mai sunt alții care ar trebui să răspundă, să răspundă indiferent de coloritul politic și nu are importanță este el astăzi în funcție sau nu. Eu optez pentru faptul ca cei care au furat banii statului să răspundă conform legislației”, a declarat Alexandru Jizdan la emisiunea „Important” de la postul TVC21.

Acum câteva zile, liderul PN, Renato Usatîi, a declarat într-o conferință de presă că deține „versiunea integră a raportului Kroll” și că în acest document s-ar regăsi numele a doi democrați – fostul lider Vladimir Plahotniuc și unul dintre vicepreședinții PDM: Serghei Iaralov.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram