Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții a fost suspendat pentru o perioadă nedeterminată de timp, până când noua guvernareva analiza acest proiect și va verifica toate companiile care au fost implicate în schemă. Subiectul a fost discutat la ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate.
Președintele Igor Dodon a anunaț până acum au fost depuse 34 de cererii în cadrul acestui program, unele fiind deja examinate. „Comisia nu mai primește suplimentar acte. Guvernul va veni cu un proiect de act legislativ și mâine Parlamentul va suspenda acest program”, a spus Dodon.
Potrivit șefului statului, câteva companii mici din R. Moldova care au fost implicate în acest program au fondatori dubioși și trebuie făcute verificări minuțioase. „Program va fi suspendat până nu se clarifică situația”, a precizat Dodon.
Până acum, doi cetățeni străini au obținut cetățeania R. Moldova prin investiții. Programul prevede că o persoană străină poate obține cetățenia Moldovei dacă va transfera cel puțin 100 de mii de euro în Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă sau minimum 250 de mii de euro în unul dintre domeniile de dezvoltare strategică ale Republicii Moldova. Democrații anunțat la lansarea programului că în primii cinci ani de funcționare ar putea fi atrase investiții în mărime de 1,3 miliarde de euro.