/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Sentință în cazul lui Andrei Brăguță: Ce pedepse au primit polițiștii

missing
19 iulie 2019, ora 23:18

Magistrații Judecătoriei Chișinău au pronunțat astăzi sentința de condamnare în cazul lui Andrei Brăguță, care în toamna anului 2017 a murit în Izolatorul de Detenție Provizorie, după ce a fost bătut de colegii de celulă.

Unul dintre polițiștii învinuiți că nu s-au implicat în bătaie pentru a-i potoli pe deținuți și au permis astfel actul de violență asupra lui Brăguță a scăpat basma curată, fiind achitat de judecători. Un alt polițist a primit cinci ani de închisoare cu suspendare.

Polițistul Igor Orbu a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a acupa funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 7 ani.

Iar trei foști colegi de cameră care l-au bătut crunt pe Brăguță au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă.

Andrei Braguță a fost reținut de către Poliția de Patrulare, pentru că ar fi condus haotic mașina. Deși părinții tânărului spun că i-au informat pe oamenii legii că acesta se afla la evidența psihiatrului, procurorul a cerut arestarea lui. Demersul a fost acceptat de judecătorul Iurie Obadă. Peste 10 zile de la reținere, Braguță a murit în penitenciar, în urma unei bronhopneumonii bilaterale, purulente. În detenție, acesta a fost bătut crunt de către colegii de celulă, cu acordul tacit al polițiștilor de gardă și a murit în penitenciar.

Ulterior, procurorul care l-a trimis pe Brăguță în închisoare a fost eliberat din funcție de către Colegiul de Disciplină al Procuraturii Generale, iar Consiliul Superior al Magistraturii l-a dat afară din funcție pe judecătorul Iurie Obadă.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram