O vârstnică de 83 de ani din raionul Orhei ar fi fost violată de un tânăr de 26 de ani. Ulterior, individul ar fi jefuit-o pe victimă de zece mii de lei. Totul s-a întâmplat pe data de 11 iulie curent.
„Polițiștii au fost anunțați de către vecina victimei, o femeie de 63 de ani. Veniți la fața locului, forțele de ordine au stabilit că bărbatul împotriva voinței femeii a întreținut un raport sexual forțat. Oamenii legii l-au arestat pe bărbatul suspect dimineața, în timp ce dânsul se afla la domiciliu”, a declarat ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Irina Burdujan.
La moment pe cazul dat a fost pornită urmărirea penală pe infracțiunile, viol și jaf. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă șapte ani de închisoare.