Șeful adjunct al Procuraturii Chişinău, Dumitru Robu, va fi propus pentru funcția de procuror general interimar. Anunțul a fost făcut de Sergiu Litvinenco, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, care a avizat proiectul de hotărâre pentru numirea lui Robu în funcție.
Comisia juridică s-a întrunit astăzi pentru aviza proiectul ce ține de numirea procurorului general interimar și pentru a accepta demisia lui Vladimir Plahotniuc din funcția de deputat.
Amintim că alianța de guvernare a modificat legislația, astfel încât interimatul funcției de procuror general nu mai este preluat de adjunct. Consiliul Superior al Procurorilor propune șefului statului un candidat pentru această funcție, care este numit prin decret prezidențial. Dacă CSP nu propune candidatul, prerogativa revine Parlamentului.
Ședința Consiliului Superior al Procurorilor la care urma să fie desemnat un procuror general interimar nu s-a desfășurat din lipsă de cvorum.