/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Membrii Consiliului Audiovizualului și Consiliului Concurenței riscă demisia. Proiect înregistrat în Parlament

missing
08 august 2019, ora 11:54

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CA) și Consiliul Concurenței (CC) ar putea fi restructurate, prin micșorarea numărului de membri în cele două instituții. Două inițiative legislative în acest sens le-a înregistrat la Parlament deputatul Sergiu Litvinenco, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități.

Parlamentarul propune ca CA să aibă șapte membri în loc de nouă, iar CC – trei membri în loc de cinci. De asemenea, se propune ca mandatele actualilor membri ai celor două instituții să înceteze înainte de termen, odată cu intrarea în vigoare a legii.

„Ambele instituții au slujit (și slujesc încă!) multă vreme exclusiv regimului oligarhic în detrimentul interesului public”, a argumentat Sergiu Litvinenco.

Deputatul precizează că următorii membri ai celor două structuri nu trebuie să mai fie selectați de comisiile parlamentare de specializate. Comisiile de concurs vor fi constituite din oameni din afara sferei politice  „astfel încât concursurile să nu fie afectate de dubii cu privire la lipsa de obiectivitate, pentru a evita ceea ce s-a întâmplat anterior”, a scris Litvinenco.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram