Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1393: Urgență la Odesa, case confiscate, noapte de foc și refuzul Rusiei. „Putin vrea doar război”

Un local din capitală se închide în semn de protest față inițiativa Guvernului de a mări impozitele pentru HoReca

missing
11 august 2019, ora 11:23

Localul Smokehouse se închide pentru o zi în semn de protest față de inițiativa Guvernului de a majora impozitele pentru domeniul HoReCa. Astfel, localul își închide ușile pentru ziua de luni, 12 august. 

„Noi am menționat această situație de nenumărate ori în ultimele câteva săptămâni, clar menționând de ce abrogarea reformei anterioare nu este rezonabilă. Rezultatele acestor acțiuni sunt destul de evidente: aceasta va duce doar la creșterea corupției și mitelor, va pune sub lovitură antreprenorii mici, va atrage venituri mici în buget și va trage după sine un scandal politic pentru guvernare, care, noi vrem să credem, vrea să realizeze rezultate reale. Însă ca rezultat vor avea de pierdut toți”, susțin reprezentanții localului.

Potrivit lor, majorarea de TVA va afecta „Smokehouse” pentru că va tăia jumătate din veniturile lunare ale localului. „Încercați să vă puneți în locul nostru. Imaginați-vă că Guvernul vine la voi și spune „avem o situație de urgență națională! Vom lua ½ din salariul vostru lunar” Ce ați face voi? Credem că ați pune o întrebare logică „bine, dar se aplică la toți? Situația de urgență se aplică la toți?” Dar ei spun nu. Doar industria voastră. Toți alții lucrează ca de obicei”, scrie pe pagina „Smokehouse”.

„Noi închidem restaurantul pe luni cu scopul de a atrage atenția la amenințarea existențială pentru Smokehouse, pe care le reprezintă aceste schimbări fiscale. Așadar dacă ați dorit să savurați un barbecue gustos cu bere proaspătă artizanală moldovenească, ne cerem scuze, dar nu vă putem ajuta”.

Reprezentanții localului au inițiat și o petiție online adresată Ministerului Finanțelor prin care cer renegocierea condițiilor cu FMI și găsirea unor alte soluții „mai adecvate” de atragere a venitului fiscal.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.