/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Vârsta medie a tinerilor la prima căsătorie a crescut. Când își pun pirostriile moldovenii

missing
11 august 2019, ora 09:52

În ultimii patru ani, vârsta medie a tinerilor la prima căsătorie a crescut. Dacă în anul 2014 bărbații se căsătoreau, în medie, la vârsta de 27,4 ani, atunci în 2018 vârsta la care bărbații își pun pirostriile este de 28,3 ani. În cazul femeilor, diferența este încă mai mare – de la 24,7 ani în 2014 la 25,8 în anul 2018, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cele mai multe căsătorii în anul 2018 (37,9% din numărul total de căsătorii) s-au încheiat de bărbați din grupa de vârstă 25-29 ani, urmate de cele încheiate de femei din grupa de vârstă 20-24 ani (36,5%).

În anul 2018 s-au înregistrat 20 399 căsătorii, fiind într-o continuă descreștere comparativ cu anul 2014. Evoluţia ratei nupţialităţii a urmat-o pe cea a numărului absolut al căsătoriilor, oscilând între un maxim de 9,0‰ în 2014 şi un minim de 7,5 căsătorii la 1000 de locuitori în anul 2018.

Evoluţia divorţialităţii arată că nivelul acesteia se menţine destul de înalt. În anul 2018 s-au înregistrat 10,7 mii divorţuri, cu 0,4 mii mai puţine divorţuri comparativ cu anul 2014 dar în creștere cu 1,4 mii divorțuri față de anul precedent. Rata de divorţialitate a fost instabilă în ultimii ani, înregistrând valori care au fluctuat între 3,4 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2017 și 4,0 divorţuri la 1000 locuitori în anii 2015 și 2018.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram