Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1392: Premieră la negocieri, pașii următori și oda patriarhului. Kievul cere armistițiu, dar Rusia refuză

Statistică! Țările spre care exporturile R. Moldova au crescut de mii de ori

missing
15 august 2019, ora 13:26

În prima jumătate a anului curent, exporturile de mărfuri au totalizat 1,3 miliarde de dolari, fiind în creștere cu 3,5% față de perioada similară a anului 2018.

Potrivit statisticilor, cifrele au crescut din contul unor țări spre care R. Moldova nu trimitea până acum atât de multe mărfuri. Exporturile spre țărilor Uniunii Europene sunt în scădere cu patru la sută față de anul trecut și au însumat  880 milioane de dolari. În țările CSI au fost exportate  mărfuri în valoare de 202,5 milioane de dolari, cu 2,8% mai puțin comparativ cu ianuarie-iunie 2018.

Există state spre care exporturile au crescut de mii de ori. De exemplu, R. Moldova a  trimis în Brazilia mărfuri în valoare de 656 mii de dolari, ceea ce reprezintă de 3455 ori mai mult față de prima jumătate a anului 2018.

În Niger, am exportat de 2358 de ori mai multe mărfuri, în valoare de 90 mii de dolari. De 65 de ori au crescut exporturile spre Afganistan, unde au ajuns mărfuri în valoare de 2,9 milioane de dolari. Iar spre Tunisia, R. Moldova a trimis de 38 de ori mai multe mărfuri în comparație cu anul trecut, cifrele ajungând la 1,1 milioane de dolari.

Biroul Național de Statistică nu precizează ce mărfuri au fost exportate în aceste țări în anul curent. Potrivit unor statistici mai vechi, în 2017 în Brazilia s-a exportat: material plastic și articole din acesta, cauciuc, echipamente electrice și părți ale acestora.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.