Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit în hotelul din Odessa care a ars noaptea trecută. Cadavrul a fost scos de salvatori astăzi, în jurul orei 14.00. Anterior, oamenii legii au anunțat despre alte opt persoane care au murit în incendiu, iar alte zece au fost rănite.

Deocamdată, nu se cunoaște dacă printre cele 200 de persoane care erau cazate în hotelul „Tokio Star” din Odessa se aflau și moldoveni.

Șeful serviciului de presă  al Ministerului de Externe, Alex Roitman, a comunicat pentru TV8 că reprezentanții Consulatului din Odessa au luat legătura cu autoritățile ucrainene, dar nu au primit deocamdată un răspuns, dacă printre victimele incendiului se află cetățeni moldoveni.

Autoritățile Ucrainei nu cunosc deocamdată identitatea victimelor. Mai multe acte de identitate au ars în hotel. După producerea incendiului, au fost deschise două dosare penale: unul pe numele proprietarului hotelului și altul pe numele unor angajați ai Serviciului pentru Situații Excepționale, care răspund de verificările privind securitatea antiincendiară.

Omenii legii investighează trei versiuni despre cauzele producerii incendiului.

/VIDEO/ Incendiu de proporții la un hotel din Odessa. Opt persoane au murit

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!