Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

Afganistan: Un antentator sinucigaş ar fi omorât 63 de persoane la o nuntă în Kabul

Foto: msn
18 august 2019, ora 12:00

În timp ce populaţia speră într-un acord iminent între talibani şi SUA, un atentat sinucigaş, nerevendicat, a ucis cel puţin 63 de persoane şi a rănit alte 182 sâmbătă seara în cursul celebrării unui mariaj la Kabul, informează duminică AFP, scrie agerpres.ro.

“Printre victime se aflau femei şi copii”, a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi, care a dat publicităţii acest bilanţ sângeros duminică dimineaţa.

Este unul dintre atentatele cele mai ucigătoare de la începutul anului în Afganistan.

“La ora locală 22:40 (18:10 GMT), o explozie a survenit în sala de căsătorii Shar Dubai din vestul Kabulului”, indicase sâmbătă seara Rahimi, fără a fi în măsură atunci să comunice un prim bilanţ.

El a indicat mai târziu că “un atentator sinucigaş a fost cel care a detonat explozibilele aflate asupra lui”.

Purtătorii de cuvânt talibani au negat duminică dimineaţă implicarea acestei grupări insurgente în atentat.

“Emiratul islamic (apelativul pe care şi-l dau talibanii) condamnă ferm atentatul împotriva civililor la Kabul. A comite astfel de asasinate în mod deliberat şi brutal şi a lua drept ţintă femei şi copii nu au nicio justificare”, au comunicat pe Twitter doi purtători de cuvânt ai talibanilor.

Ramura afgană a grupării jihadiste Statul Islamic, alt grup terorist care comite atentate în această ţară aflată în stare de război, nu s-a manifestat până în prezent.

Mariajele în Afganistan reunesc foarte mulţi invitaţi în mari complexuri situate la periferia oraşului, unde sunt servite mese şi unde bărbaţi şi femei, în general separaţi în două săli diferite, dansează pe muzica unei orchestre.

Potrivit unui participant la nuntă, intervievat de televiziunea locală, circa 1.200 de invitaţi participau la festivitatea de sâmbătă seara. Este un fapt comun în Afganistan ca un singur mariaj să reunească mai multe sute de invitaţi.

În 12 iulie, într-un atentat revendicat de Statul Islamic, cel puţin şase persoane au fost ucise şi 14 rănite când un atentator sinucigaş şi-a detonat vesta cu explozibili în cursul unei ceremonii similare în provincia Nangarhar, în estul Afganistanului.

Tot duminică dimineaţa, înmormântări erau organizate în cimitirele capitalei afgane, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea locală.

Atentatul de sâmbătă a survenit într-un moment în care populaţia afgană, exasperată de violenţa oarbă, speră în încheierea unui acord între SUA şi talibani, ceea ce ar deschide calea negocierilor de pace între guvernul afgan şi gruparea insurgentă.

Mai multe surse americane lăsau să se înţeleagă în ultimele zile că un acord ar putea fi iminent, dar că unele puncte ar fi de reglementat.

Trimisul special Zalmay Khalilzad, aflat în fruntea echipei de negociatori americani, s-ar putea deplasa din nou în regiune în zilele următoare cu scopul de a continua sau chiar a finaliza negocierile.

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat satisfacţia faţă de “foarte buna reuniune” asupra Afganistanului pe care a ţinut-o vineri cu cei mai apropiaţi consilieri ai săi şi miniştri. “Mulţi în tabăra opusă acestui război vechi de 19 ani şi noi înşine avem în vedere să încheiem un acord pe cât posibil”, a scris Trump pe Twitter.

În cadrul acordului proiectat, SUA prevedea să-şi retragă din Afganistan cei circa 14.000 de militari americani care sunt desfăşuraţi acolo.

Trump afirmă de la începutul preşedinţiei sale că doreşte plecarea trupelor americane din această ţară, unde Washingtonul a cheltuit din 2001 peste 1.000 de miliarde de dolari pentru operaţiuni militare şi reconstrucţie.

În contrapartidă faţă de retragerea americană, talibanii şi-ar asuma mai multe angajamente privind securitatea, în special cel ca miliţiile islamiste, care au găzduit mult timp Al Qaida, să nu permită ca Afganistanul să redevină un adăpost pentru jihadişti.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente